Dar auzi, săracii,
prin amurg cum mug
în april aracii
mazării, -n vaiug!.
În curata-i ceață
către, Febe, -așa
vezi cum fruntea-și înalță
sfinții de cândva…
Dincolo de case,
capuri, – ei nu vor,
Antici dragi, să-și lase
acest filtru-al lor…
Însă nu-i astrală,
nici festivă, -I drept,
bruma ce-o exală
ăst nocturn efect.
Totuși, ei există,
– Sicilii, Germanii,
în această tristă
pâclă, neguri stranii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă melancolică, în care elemente ale naturii se împletesc cu amintiri ale trecutului. Autorul pare să contemple prezența spiritelor sau a influențelor din alte timpuri, într-o atmosferă misterioasă și ușor tristă.