Versuri corectate și adnotate
Gingaș fiu al lui Pan! În jurul frunții tale încununată de flori și de broboane, ochii, mingi prețioase, rotesc.Pătați de drojdii brune, obrajii ți se scobesc. Colții tăi sclipesc.Pieptul seamănă cu o țiteră, clinchete trec prin brațele tale blonde.Inima îți bate în acest pântec în care doarme dublul s**. Preumblă-te, noaptea, mișcând încet această coapsă, … Citește mai mult
Cu buze verzi cântă un râu,Smulgând din rădăcină apa,Îi ajunge umbra pân’ la brâu –Și soarele-i închide pleoapa. Soldatul plânge-n capul golPe iarba, Doamne, adormită;Parcă-i un înger ce-n nămolE dus de-a pururi în ispită! Surâsul pare împietrit pe buze,Pământul-i gata să-nflorească-Dragostea tăcerea să-i acuze:Natura-i, Doamne, omenească! Și ochii-s un portret în rouă;De sânge lacrimi parcă … Citește mai mult
Dar auzi, săracii,prin amurg cum mugîn april araciimazării, -n vaiug!.În curata-i ceațăcătre, Febe, -așavezi cum fruntea-și înalțăsfinții de cândva…Dincolo de case,capuri, – ei nu vor,Antici dragi, să-și laseacest filtru-al lor…Însă nu-i astrală,nici festivă, -I drept,bruma ce-o exalăăst nocturn efect.Totuși, ei există,– Sicilii, Germanii,în această tristăpâclă, neguri stranii.
E o vâlcea în care doinește-un pârâiaș,Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă și sulfină,Fâșii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș,Stă soarele. Mustește vâlceaua de lumină.Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldatCulcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădităDe frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.Lumina plouă-asupră-i, din bolta-mpârcă.Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzândLa fel cum … Citește mai mult
Prin frunze, verde scrin în aur prins,Într-un frunziș incert, minunățieDe flori în care-n somn sărutu-i stins,Vioi, rupând suava broderie.Și-arată ochii-un faun speriat,Cu dinții albi mușcând flori roșii, sare.Brun-sângerie, ca vin vechi, curat,Sub ramuri buza-i hohotește tare.Fugind ca veverița, -n urma lui,Prin frunze râsul său mai trece.De-un căldăruș se teme-al CodruluiSărut de aur ce se reculege.
Strânși în unghere, între bănci de stejar cam caldeDe suflul lor ce pute, cu ochii-n lungi plimbăriSpre corul ce străluce, ca-n harp’ e toți să-iscaldeCei douăzeci ce urlă cucernice cântări;Ca pe-un miros de pine sorbind parfumul cerii,Umili în fericire ca niște câini bătuțiSăracii întru Domnul, stăpânul lor, MizeriiÎnalță rugi ridicole, mereu neabătuți.Pentru femei e bună … Citește mai mult
Câte-un glas, mereuCa de înger, verde,– La mijloc sunt eu -,Spune, să mă certe:Întrebări bulucDacă-ți curg, o mie,La beții te duc,Și la nebunie;Recunoaște că-iVesel, și ușor e:Să fii printre-ai tăi,Doar cu ape, flore!Și el cânta. O,Vesel e, și lesne!Uite-i dincolo…Cânt cu el mirsme,-Recunoaște că-iVesel, și ușor e:Să fii printre-ai tăi,Doar cu ape, flore!Și alt glas … Citește mai mult
Porumbeilor care tremură în câmp, printre pomi,Vânatului care, către noapte, aleargă în cete,Jivinelor apei, dobitoacelor supuse de om,Şi ultimilor fluturi, – chiar şi lor le e sete!Dar să te topeşti unde se topeşte, stingher, acest nor– O, blagoslovit de atâta răcoare! –Şi să-ţi dai duhul în viorelele astea, ale căror zoriÎmpovărează aceste păduri seculare?
Că-i primăvară-acum, e clar:În miezul verzilor domeniiFurtul lui Thiers și-al lui PicardSplendori își arată, sumedenii.Ce funduri goale-n Mai, delir!Sèvres, Mendon, Bagneux, priviți-i,Pe treabă-s puși mai abitir,Primăvăratice-apariții!Au sabie, chipiu, tam-tam,Nu vechi trombonul cu supape,Și niște iole cum n-am… n-amDespică lacu-n roșii ape!Așa nicicând n-am tras un puiDe chef: ne cad peste căscioareMari coboșoane-acum, gălbui,În zorile particulare.Thiers, … Citește mai mult
Tot zgârâindu-şi inima duioasăSub casta robă neagră, într-o ziCând se plimba, cu gura lui băloasăŞi ştirbă, mestecând misticării, –Un pişicher de-ureche-l prinse zdravănŞi, aruncându-i în obraz ocări,Îi smulse de pe trupul hâd şi reavănVeşmântul cuvioasei lui chemări.Fusese descheiat pe jumătate!În inimă, păcatele iertateI se-nşirau – mătănii. Palid tare,Taruffe se spovedea. Dar zurbagiulSe mulţumi să-i ia … Citește mai mult