Ploaia coboară ca furnicile roșii,
fiecare sărind pe fereastra mea.
Furnicile au dureri mari
și ele strigă când lovesc
ca și cum picioarele lor mici ar fi numai
cusute și capetele lipite.
Și oh, îmi aduc în minte mormântul,
atât de smerit, atât de dispus să fie bătut
cu scrisorile sale groaznice și
corpul întins pe dedesubt
fără umbrelă.
Depresia este plictisitoare, cred
și aș face mai bine să fac
niște supă și aprind peștera.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de depresie și melancolie, folosind imagini ale ploii și ale morții pentru a ilustra o stare interioară sumbră. Vorbitorul găsește un confort temporar în activități simple, sugerând o luptă pentru a face față sentimentelor copleșitoare.