Și căzu cuvântul greu ca piatra
Peste pieptu-mi încă suflând viu.
Nu-i nimic, eu doar eram de-a gata,
Voi ieși cumva din asta, știu.
Astăzi am de isprăvit mai multe:
Cu memoria-mi să o sfârșesc,
Inima s-o împietresc, s-asculte,
Să-nvăț iarăși viața s-o trăiesc.
Nu de alta… Freamătul de vară,
Ca serbarea-i după geamul meu.
Ziua asta și casa prea goală
De demult am presimțit-o eu.
Sensul versurilor
Poezia exprimă durerea și resemnarea în fața unei sentințe grele, posibil metaforice sau reale, dictată de circumstanțe istorice dificile. Vorbitorul se hotărăște să-și împietrească inima și să învețe să trăiască din nou, presimțind un viitor sumbru, dar găsind puterea de a continua.