Ancelin Roseti – Să Poți Uita Măslinul

1.
Strig panteonul –
toți zeii sunt prezenți. Putem începe:
Desculț merg spre fericire și-n urma mea rămân urme de lup – între mângâiere
și sugrumare se mișcă aceeași mână..
Simt stelele în cerul gurii. O colonie de păianjeni calcă meticulos diminețile
noastre sângerânde.
Să poți uita măslinul. Uită-l!..
În grădini lăuntrice înfloresc florile trădării – bucuria de a fugi de lângă tine.
2.
Strig panteonul –
toți zeii sunt prezenți. Începem:
Prăbușiți-vă îndărătul inimilor voastre, în curând veți vedea un rege plângându-și coroana rămasă mică, un ucigaș îngrozit de chipu-i, în numele batjocurii, un miel
spânzurat de zorii omenirii.
Râsul e interzis! Ne apropiem de ziua în care puteți simți gustul întunericului.
Mâncătoarea de spurcăciuni e paznicul hranei noastre..
Să poți uita măslinul. Uită-l!..
Pregătiți biletele de călătorie! , nu puteți merge ilegal spre eternitate.
3.
Strig panteonul –
nici un zeu nu lipsește. Ezitare..
Tăcere – o carte de bronz netipărită încă.
Afară se aud Onorurile și Vulgaritatea hohotind.
Heralzii frământă nisipul și mumiile scufundate în beznă.
Un ritm de migrații. Un măcelar înnebunit de spaimă.
Bătăi din aripi.
Nu poți muri singur..! –
Un fluviu tulbure cu maluri de cristal se perindă pe sub ochii noștri.
4.
Matur și liber, vine poetul,
lumea pentru a-i da ascultare.
Nu se mai strigă panteonul
zeii sunt liberi.
În trecerea-i vibrantă ne face cunoscut drumul de la om la înger: “Nemișcat
parfum amar, încremenită văpaie ce te avânți în visul meu ca o revanșă, bijuterie mi-ai
fost și trandafir și piele dezgolită.., pasăre plângând suferința și nesuferința, de oțel sunt
rănile tale care nu se închid niciodată.. ”
Prin vene îmi curge înserarea..
Luați-mi talpa iadului de pe gât!