Și dacă, totuși, ne vom trezi
Cândva din somnul acesta grăbit
Vom ține minte cum într-o zi
Cu multă zăpadă-am murit?
Cum se făcuse pământul de platină,
Orele-n turnuri și fulgii în aer să-ncapă?
Gândul mirat încă se clatină
Ca o limbă de clopot sub apă.
Prea mult alb ca să poți ține ochii deschiși
Și ce liniște-n moarte și-n lume!
Să fi fost, oare, -anume uciși
Și zăpada să fie anume?
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea morții într-un peisaj hibernal, invitând la reflecție asupra efemerității vieții și a amintirilor. Se întreabă dacă moartea a fost predestinată și dacă zăpada are un rol simbolic în acest proces.