Silabe.
Adesea-mi vine să mă rog
Glasului meu, precum un cerb
În care-a fost ascuns un herb
Neînţeles, de inorog.
Ascult uimită cum se schimbă
Gându-mi stângaci în regi şi zei
Înţelegându-se-ntre ei
Într-o de mult uitată limbă.
Silabe mi se strâng în piept
Străine, fără să mă-ntrebe,
Neiertătoare şi superbe.
Nu mă mai mir. Ascult, aştept.
Număr cum picură rar, reci,
Îndepărtat ca dintre stele,
Din rotunjirea gurii mele
Moartea şi viaţa mea de veci.
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea și misterul cuvintelor, sugerând că silabele pot conține forțe neînțelese care influențează viața și moartea. Vorbitorul se simte copleșit de aceste silabe, dar alege să asculte și să aștepte, acceptând influența lor.