Bandajează-mi rănile naive,
Doamnă frumoasă și bună,
Rănile prin care credința mi s-a scurs,
Clipă cu clipă, o lună.
Frunze ușoare ce nu mai urăsc
Și n-or mai iubi niciodată
Așază-mi-le compresă pe frunte,
Galbenă doamnă iertată.
Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor
Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg
Acoperă-mi ochii ușor.
Și lasă ploaia să curgă pe trupul
Prin care uimirea a trecut ca un plug,
Îngăduie limbilor roșii-ale ierbii
Să mă suie pe rug.
Îndură-te-apoi și cheamă ninsoarea
Să cadă nebună, să cadă,
Labele păsărilor să-mi pună, pioase,
Cruci pe zăpadă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință profundă și dorința de eliberare prin iertare și acceptarea finalului. Natura este invocată ca martor și complice la procesul de purificare și trecere.
