O! tu, ce încă lumea nu știe al tău nume,
Un muritor sau demon, ce spirit fuși în lume,
Sau bun sau fatal geniu, Byroane! ori cum fie,
Iubesc a tale cânturi sălbatec-armonie,
Precum iubesc și vântul și trăsnetul când cade
Ș-amestec al său urlet cu vifore turbate!
Te-ntoarce, îți ia rangul la prima-ți stea divină,
În rândul celor apți de glorii de lumină,
Ce Domnul c-o suflare le-a dat însuflețire,
Spre-a mori și spre-a crede, să cânte a lui mărire!
Sensul versurilor
Piesa este o odă adresată lui Lord Byron, exprimând admirație pentru spiritul său complex și pentru armonia sălbatică a creațiilor sale. Se face o paralelă între forța naturii și geniul lui Byron, subliniind ideea de divinitate și inspirație.