Tu erai bizar-senină,
Un surâs aveai, ocult.
În cețoasa ta lumină
Pe Hristos l-am priceput.
Printre foștii nori, în zare,
Siderale flăcări ard.
Mult mai dulce-i legănarea
Valului lor de smarald.
Cu duioasa-ți mângâiere
Eu în vise mă cufund,
Însă semnul primăverii
Pare-un basm de necrezut.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de reverie și contemplație spirituală în mijlocul naturii. Vorbește despre o figură enigmatică ce aduce o lumină neașteptată și o conexiune cu divinitatea, dar și despre efemeritatea speranței și a frumuseții.