Lui E. Ivanov.
El doarme-n roșul asfințit
Ce-și joacă razele pe-armură.
De sub copita grea, strivit,
Un șarpe sâsâie cu ură.
Vor coborî seri după seri,
Va crește șarpele-n tărie,
În mâna cea întinsă-n zări
Va arde iar făclia vie.
Vor fulgera lumini, lumini,
Vitrine, șir de felinare.
Perechi ținându-se de mâini,
Încet porni-vor pe trotuare.
Sub manta-ntunecatei bolți
Ochi vor căta alți ochi în noapte
Și castitatea-n tainic colț
Va cere îndurare-n șoapte.
Cădelnița-i, voiosul țar
O-nalță sus, de pe-a lui stâncă..
Și-ademenind, un felinar
Stă-n straie de smerenie-adâncă.
Capcacana-ntinsă e! Veniți!
Se-aud, pe străzi cu-argint de lună,
Bărbați ce cheamă răgușiți,
Voci de femei – cântâri de strună.
El va veghea orașul său
Până când zorile domoale
Vor arde-n paloșul lui greu
Desupra mândrei capitale.
Sensul versurilor
Poezia descrie un protector al orașului, Petru, care veghează asupra capitalei. El este un simbol al sacrificiului și al responsabilității, străjuind asupra orașului în timp ce acesta se transformă și se confruntă cu ispite.