Deschid fereastra-n prag de dimineața,
Dulceagul aer lacom respirând.
Din munți coboară alburia ceață,
Imașurile mele-mbrățișând.
Dar soarele nu vrea să se ivească,
Plutește-o așteptare-n juru-mi, vag.
Dormi fără griji. Nu vrea să se trezească
Visarea mea, senin prieten drag.
Sunt treaz acum și pot visa în pace,
În taină vrăji la căpătâi scornesc.
Portretul tău și-o să ți-l dăruiesc.
Cândva, într-un moment de fericire,
De încântare într-un asfințit,
Altcuiva portretul amintire
Lăsându-i-l, vei spune: ”M-a iubit”.
iunie 1902
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață contemplativă, în care naratorul, treaz, visează și își exprimă sentimentele de iubire și admirație. El anticipează un viitor moment de fericire în care va oferi un portret, amintind de o iubire trecută.