Cu-amurgul se-mpreună înaltul zid pe cer,
Un geam e luminat, tăcerea-i luminoasă.
La uși nu bate nimeni și beznă e pe scări
Și umbre cunoscute îmi tremură prin casă.
Lumini tremurătoare pe ușă-n asfințit
Și larmă multă-n stradă, și forfotă, și umblet.
Te-aștept, sărman prieten, ești visul de sfârșit
Pe care îl mai are crepuscularu-mi suflet.
11 ianuarie 1902
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
The poem expresses a feeling of solitude and longing as twilight descends. The speaker awaits a friend, a dream at the end of the day, while surrounded by shadows and silence. It evokes a melancholic atmosphere, characteristic of symbolist poetry.