Aș vrea să fiu doar un crâmpei
ca de la mine începând ceilalți
să născocească, să sărbătorească
să se amăgească.
Sunt o virgulă:
ghiciți voi textul.
Sunt un ochi:
voi hotărâți
dacă-aparține
reptilei, pasărei,
pilotului rătăcit în ceață.
Sunt restul
unei capitale,
al unei teoreme
care va trebui să fie demonstrată.
Sunt cenușa,
sunt spicul:
totul e pârjolit
și totul va renaște.
Inspir:
nu-mi cereți
să fiu și inspirat
știți foarte bine că statuile trainice
n-au trup.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea identității fragmentate și a rolului interpretării în definirea sinelui. Vorbitorul se prezintă ca un element incomplet, lăsând audiența să completeze sensul. Sugerează un ciclu de distrugere și renaștere, dar și o lipsă de inspirație impusă.