Gabardina
vorbește despre văduvia ei.
Robinetul se laudă cu propriile-i lacrimi.
Carpeta pretinde c-ar fi umilită.
Trenul care intră-n gară
crede că duce-n el tristețea lumii.
Și lada de gunoi, cu veșteda-i conopidă,
nu se gândește decât la sinucidere.
Omul ar vrea să fie
gabardină, carpetă, robinet,
tren fără gară și fără șine.
Doar conopida pare fericită
că putrezește fără a ști că putrezește
și nici că este conopidă.
Sensul versurilor
The poem explores themes of existential despair and the human desire to escape consciousness. Objects lament their existence, while the cauliflower, in its blissful ignorance, is presented as a contrasting figure.