Din huma grea de germeni
Se-nalță rodu-n muguri…
Prin arbori urcă seva
Sub cerul ars pe ruguri…
În zvon de primăvară
Sclipesc prin ierburi flori,
Sideful înserării,
Plutind prin puf de nori…
Chemări cu ritmuri sfinte
Sub cerul larg se-aprind…
Amurguri arse-n zare
Cu flăcări le cuprind…
Tu ești tot mai departe
De mine mai străin…
Și nu știu, Primăverii,
Sau ție, mă închin!
Sensul versurilor
The poem reflects on the beauty of nature and the arrival of spring, while contrasting it with a sense of loss and distance from a loved one. The speaker questions whether their devotion is directed towards nature or the absent person, creating a poignant and melancholic atmosphere.