Încă mireasma primăverii
Până la noi nu s-a-nclinat
Și râpile-n omăt sunt pline,
Din zori căruțele-n suspine
S-aud pe drumul înghețat.
De-abia-n amiezi e cald de Soare
Și teiu-n vârf s-a înroșit
E străveziu mestecănișul
Privighetoarea cu furișul
Prin tufe-un cânt n-a îndrăznit.
Dar vestea vie de renașteri
Cocorii-o poartă prin tării
Parcă-n privire îi pricepe
O mândră fată-n larg de stepe
C-obrajii rumeni-argintii.
1854
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară care întârzie să apară, dar vestea renașterii este adusă de cocori. O fată frumoasă, cu obrajii rumeni, pare să înțeleagă această promisiune a primăverii.