Către ciocârlie.
Ziua ori că seara,
În zarea devreme –
Numai că nevăzută
Cântă de asupra mea.
Îndelung mă voi pierde-n ascultarea
Sunetului din înălțime,
De parcă acest cântecel
Mi-l cânți nu tu.
Către ciocârlie.
Zori că-s, ziuă multă,
Ori că e apus,
Cântă nevăzută
De mine mai sus.
Ca într-o uitare
Te voi asculta
Parcă-acea cântare
Nu este a ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de contemplare melancolică în fața cântecului unei ciocârlii. Poetul se pierde în sunetul ei, simțind că acesta vine dintr-o sursă misterioasă, impersonală, ca și cum cântecul nu ar aparține păsării, ci naturii însăși.