Adrian Păunescu – Mere și Rouă

Carnea ta miroase-a mere și a rouă-nsângerată,
Carnea ta miroase-a mere, gura ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sânii luminați de-o rea plăcere.
Te cunosc de-atâta vreme, dulcea mea virgină sfântă,
Te cunosc de o secundă, straniul meu neant de mere,
Pe pereții ființei mele aud gura ta cum cântă,
Aud gura ta cum plânge, cum refuză și cum cere.
De iubire și de patimi nu ne-a mai ajuns pământul
Și acum plutim pe pietre, câte sunt aici în lume,
Carnea ta miroase-a mere pe care le coace vântul,
Gura ta miroase-a flăcări peste brumele postume.
Cine ești, iubită tristă, cine ești de-ți dă putere
Îngerul de măr albastru ce păzește-această pace?
Culcă-ți capul pe o creangă, capul tău cu gust de mere,
Carnea ta miroase-a mere, ce se coc venind încoace.