E-o liniște plătită-atât de scump
Și e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea-n știuleții de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Și cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind tainițele din rai.
Dinspre poteci de purpură subțire
Se cântă imnul nunților de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Și reîncep legende să respire.
Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Și-nchis într-un azil de patru lire.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă, indusă de atmosfera toamnei. Natura este personificată, iar moartea și efemeritatea sunt teme centrale, sugerând o pierdere a inocenței și o acceptare a finalului.