Și Hamlet străbate pământul cu Yorick,
Cu Yorick în pumn sau cu chiar capul său,
Căci prinși amândoi în vârtejul istoric,
Chiar Yorick e Hamlet și nu-i pare rău.
Și Hamlet se ține pe sine în mână
Și Yorick pe umerii săi s-a suit,
Și Hamlet miroase a mort și-a țărână
Și tidva păstrează în ochi un clipit.
Pământul le e cimitirul, acum,
Bufonul cuvinte de bârfă îndrugă,
Iar prințul abia împlinește o rugă,
Dar cine-i pe umeri și cine-i în pumn?.
A fi sau a nu fi, ce verbe de fum,
Ciudat, agramat și morți se conjugă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a mortalității prin intermediul personajelor Hamlet și Yorick. Versurile sugerează o confuzie între cele două personaje, reflectând asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții. Totul este învăluit într-o atmosferă sumbră și introspectivă.