Fiecare floare,
clopot care moare,
de-nviere cântă.
Seara se avântă.
Norii se destramă
din apus de aramă.
Soarele revarsă
rană roșie stoarsă,
țâșnind pe munți goi,
sângele în ploi.
Norii umflă poale.
Stelele, domoale,
lacrima înțeapă,
nălțând cer în apă.
Câmpuri de urzici,
zare vineție,
drumul o fâșie.
Munții se fac mici.
Satul, ghemuit,
clipește sfârșit.
Liniștea-l apasă.
Fiecare casă
fumează din pipă.
„Cra!..” tăcerea țipă.
Dracii razna zboară
din luna de ceară.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn rural, plin de melancolie și simbolism. Natura este personificată, iar atmosfera este una de liniște apăsătoare, cu elemente gotice subtile.