Condrumetilor mei din călătoria prin Crimeea.
Plutesc ca într-o mare pe unde de verdeaţă.
Trăsura pare-o luntre săltată pe un val
De pajişti fără margini ce bat, foşnind, la mal,
De insule – atoluri cu flori şi iarbă creaţă.
Amurg.. Nu-i nici cărare, în zare – nici un deal,
Zadarnic cat pe ceruri o stea drept călăuză.
Ce luciu-i colo-n nouri ca un cărbune-n spuză?
În Akkerman, pe Nistru, sclipeşte farul pal..
E linişte.. Să-oprim, dar.. Un fluture aud
Zbătându-se în iarbă, de roua rece ud,
Mişcând pe nesimţite tulpinile plăpânde;.
Alunecă un şarpe.. E-atâta pace-acum
C-aş auzi din ţărnă chiar vocea ei chemândă..
Dar mână! Cin’să cheme? Nu-i nimeni noaptea-n drum..
Sensul versurilor
O descriere lirică a unei călătorii prin stepa Akkermanului, cu accent pe liniștea și frumusețea peisajului la amurg. Călătorul se simte copleșit de pace și de prezența naturii, având o senzație de introspecție și melancolie.