Șahmatovo.
Vara anului 1902.
Prin mănăstire rătăcesc,
Monah întunecat și jalnic.
Cum zorii palid licăresc –
Mă uit la viforul năvalnic.
Ah, zori-s palizi, noaptea grea
În țara-n norduri răzlețită.
Îmi văd de-ngândurarea mea,
Stând la fereastra-nzăpezită.
Atâta alb – că te gândești
Nu la odăjdii și odoare.
Pervazurile sub ferești
Și ceara-n veșnica paloare..
Mi-i frig aici și-n gând blestem
Ciudată viață și pustie.
De palizi monahi mă tem,
De somnolenta mea sclavie.
Ah, palizi zori și noaptea prea,
Șir lung de liturghii, utrenii.
Sărman, gândesc în sinea mea
Și-s palid ca zăpada iernii.
11 iunie 1902, Șahmatovo
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de izolare și melancolie ale unui monah într-o mănăstire. El reflectă asupra vieții sale pustii și se simte captiv în rutina religioasă, tânjind după ceva mai mult.