Ce fără margini încântare,
ce cântec fără de-nceput,
ce taină revărsată-n mare,
femeia pornește c-un sărut.
Ce cântec fără de-nceput,
femeia-ncepe cu sfârșitul,
dar niciodată n-am s-o uit,
femeia-i pâinea și cuțitul.
Femeia-ncepe cu sfârșitul,
ce taină revărsată-n mare,
cu răsăritul și-asfințitul,
e cea mai pură întâmplare.
Ce cântec fără de-nceput,
ce rai de unde-ai re-născut.
Costel Zăgan, CEZEISME II
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă și contradictorie a femeii, văzută ca un mister profund și o forță creatoare. Ea este atât începutul cât și sfârșitul, pâinea și cuțitul, o combinație de puritate și complexitate. Versurile sugerează o admirație profundă pentru rolul femeii în viață și univers.