Curvia și cu Moartea sunt fete iubitoare,
Bogate-n sănătate, culante-n sărutat,
Al căror pântec vergur, sub hanțele-i murdare,
Nicicând nu leagă roade, oricât e de arat.
Poetului sinistru, ibovnic fără stare,
Cu ură pe familii, cu trecere în iad,
Mormântul și bordelu-i arată, fiecare,
Străin de remușcare, un căpătâi de pat.
Sicriul și alcovul, în blasfemii fecunde,
Ne dăruiesc cu rândul, ca bunele surori,
Plăceri îngrozitoare și blestemați fiori.
Când mă îngropi, Curvie, în brațele-ți imunde?
Spre a-ți sfida rivala, o Moarte, ce aștepți
Să-ți pui chiparoșii negri pe mirții ei infecți?
Sensul versurilor
The poem explores the intertwined relationship between lust (Curvia) and death (Moartea), portraying them as sisters offering pleasure and despair. The speaker questions when he will succumb to either, highlighting a fascination with both the sensual and the morbid aspects of existence. It's a dark reflection on life's fleeting nature and the allure of forbidden experiences.