Magda Isanos – Murim Ca Mâine

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe alee
acolo unde-i vezi or să mai stea
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare.
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate.
Și celălalt – și-mi pare neînțeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.

Sensul versurilor

The poem reflects on the fleeting nature of life and the inevitability of death. It contrasts the enduring beauty of nature with the brief existence of humans, urging us to appreciate the present moment and avoid wasting time on negativity. It's a meditation on mortality and the importance of living a fulfilling life.

Lasă un comentariu