Sus pe dealuri toamna pune,
Miriști galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune,
Și mohoare de rugină.
Floarea soarelui, bătrână,
N-are ochi ca să-l mai vadă.
Stă cu capul în țărână,
Așteptând neaua să cadă.
Sora soarelui, uscată,
În visul verii legănată,
Simte toamna cum o prinde
Cu-ale sale mâne ude.
Sensul versurilor
The poem depicts a melancholic scene of autumn, where nature is fading and preparing for winter. The imagery focuses on the colors and textures of the season, highlighting the transience of life and the acceptance of decay.