Cu buze verzi cântă un râu,
Smulgând din rădăcină apa,
Îi ajunge umbra pân’ la brâu –
Și soarele-i închide pleoapa.
Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!
Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământul-i gata să-nflorească-
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!
Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.
Sensul versurilor
The song evokes a sense of profound sadness and loss, using imagery of nature and a fallen soldier to explore themes of mortality and the human condition. The lyrics paint a picture of a world where beauty and sorrow are intertwined, leaving the listener with a feeling of poignant reflection.