Arthur Rimbaud – Valea Adormită
Cu buze verzi cântă un râu,Smulgând din rădăcină apa,Îi ajunge umbra pân’ la brâu –Și soarele-i închide pleoapa. Soldatul plânge-n capul golPe iarba, Doamne, adormită;Parcă-i un înger ce-n nămolE dus de-a pururi în ispită! Surâsul pare împietrit pe buze,Pământul-i gata să-nflorească-Dragostea tăcerea să-i acuze:Natura-i, Doamne, omenească! Și ochii-s un portret în rouă;De sânge lacrimi parcă … Citește mai mult