La poarta gândurilor mele,
Desferecatului zăvor,
I-am pus un înger păzitor
Adus cu trudă dintre stele.
Copacii puși la porți de dor,
Adăpostesc de ploaie iele
Ce știu că mă încred în ele
Când intru-n dansurile lor.
Doar inimii i-am pus căluș,
Să tacă dacă vreodată
Ar vrea ca-n palmele-mi căuș.
Să prind o stea abandonată
Din mângâierea de arcuș
A celui ce i-a fost odată.
Sensul versurilor
The poem explores the inner world of the speaker, guarded by an angel and surrounded by longing. The speaker seeks to control their heart and capture a lost star, reflecting a sense of melancholy and introspection.