Precum lumina unui singur soare
Prin lumea-ntreagă-și răspândește focul,
Chemând la viață nouă pe tot locul
Puterea cea-n etern renăscătoare.
Se luptă-n veci prin nori să se strecoare
Și-n văi și munți și-n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare.
Un suflet mare tot așa învie
Cu sfântu-i foc ce-n juru-i răspândește
Pe cei ce stau pierduți în letargie.
Nu vrea să facă robi și nu orbește,
Că el e creator nici el nu știe,
Dar singur Domn el totul stăpânește.
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea luminii și a sufletului de a aduce viață și inspirație. Metafora luminii solare și a sufletului mare sugerează o forță creatoare și eliberatoare, capabilă să transforme și să domine totul.