(Tinei)
Cei doi bărbați fumează pe mal. Femeia care înoată
fără a tăia apa, nu vede decât verdele
din orizontul ei îngust. Între cer și plante
se întinde apa prin care lunecă femeia
fără corp. Pe cer se așază norii
ca încremeniți. Fumul se oprește în aer.
Sub răcoarea apei e iarbă. Femeia
trece suspendată prin ea; noi însă iarba verde
o strivim cu trupul. Nu mai e de-a lungul apei
altă greutate. Noi singuri simțim țărâna.
Poate trupul ei lungit, cufundat,
simte cum nesățiosul frig îi soarbe căldura
membrelor scăldate în soare și o topește de vie
în verdele nemișcat. Capul ei nu se mișcă.
Era întinsă și ea, unde iarba e plecată.
Chipul ei pe jumătate ascuns se odihnea pe braț
și privea în iarbă. Nimeni nu sufla.
Mai stăruie în aer acel prim clipocit
cu care a întâmpinat-o apa. Deasupra noastră stăruie fumul.
Acum a ajuns la mal și ne vorbește, corpul ei înnegrit
ce picură răsare dintre trunchiuri.
Glasul ei este unicul sunet ce se aude deasupra apei
– răgușit și limpede, este glasul dintâi.
Ne gândim, lungiți
pe mal, la acel verde mai întunecat și mai răcoros
în care i s-a cufundat trupul. Apoi, unul dintre noi
se aruncă sfredelind apa și traversează, descoperindu-și umerii
când își întinde brațele înspumate, verdele nemișcat.
[1934]
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă contemplativă în natură, unde o femeie înoată într-un lac, iar alții o observă de pe mal. Ea explorează tema transformării și a conexiunii dintre corp și natură, sugerând o fuziune cu elementele naturale.