Când intru în pământ penibil
poate
prind rădăcini,
mai știi?!.
Stând în liniștea supremă-mi
voi sorbi „café au lait”
cu-n penibil vers în mână,
fără bani de un bacșiș.
Toată viața cu bacșișuri
– date versului penibil –
mi-a trecut,
m-a petrecut;
dar cu doi bani puși în palme
ori plătesc cafeaua late,
ori dau liniștii bacșișul
pentru versul meu penibil –
și penibil suflă vântul…
pe mormântul
meu penibil
stă plângând un vers penibil,
c-am plătit cafeaua late
și n-am dat bacșiș tăcerii….
Ce penibil,
Ce penibil –.
Ah, penibilul tăcerii..
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și sentimentul de inutilitate al unui poet sărac, care se confruntă cu moartea și cu incapacitatea de a aprecia tăcerea și inspirația. El regretă că a ales confortul material în detrimentul liniștii sufletești.