În mohorâte stânci izbind
Năhlapii spumegă mugind,
Și vulturi hora-n cer întind,
Și gem păduri,
Și piscuri albe se desprind
Din nouri suri.
Cândva se prăbuși din deal
O avalanșă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeții grei;
Și Terekul ca iute val
Se-opri în chei.
Deodată slab și cumintit,
O, Terek, tu ai amuțit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Și tu din matca ai năvălit
Spumând ciudos.
Și mult timp pătura de nea
Zăcu așa. Nu se topea.
Și Terekul ciudos sub ea
Trecea suvoi,
Și spuma-i deasă se izbea
În bolți de sloi.
A fost și-un drum peste nămeți,
Treceau cai iuți și boi înceți,
Și cu camila lui, răzleț,
Vreun negustor.
Azi trece doar Eol, drumet
Din cer în zbor.
Sensul versurilor
Poezia descrie forța distructivă a unei avalanșe și impactul acesteia asupra peisajului montan. În timp, natura își urmează cursul, iar locul devine pustiu, bântuit doar de vânt.