Fost-a un voinic cu fală,
Zis: sărmanul cavaler,
Suflet drept şi faţă pală,
Un viteaz în za de fier.
Şi-i fu dat o soartă amară,
Căci se spune că-ntr-o zi,
O vedenie fugară,
A lui inimă îndrăgi.
Şi de atunci ca-ntr-o scânteie,
Doru-l arse în văpăi,
De atunci nici o femeie
Nu privi în ochii săi.
Îşi lega mătănii sfinte
Peste gulerul de-altaz,
Nu-şi sălta ca înainte
Viziera de pe-obraz.
Plin de dragoste şi vise,
Gata fiind de orişice,
Pe-al său scut cu sânge scrise
Trei însemne: AMD (Ave Mater Dei…
bucură-te Maica Domnului).
Şi-n pustia Palestinei
Călărindu-şi calul pag,
Când în luptă paladinii
Invocau un nume drag,
În crunt iureş de oţele,
Beat de sânge musulman
Sancta rosa, lumea coeli!
(lumină cerului, Sfântă Roza)
Striga el cu glas avan.
Reîntors din bătălie
În castelul său străbun,
Trist, cu inima pustie
Se sfârşi, curând… nebun.
Sensul versurilor
Piesa spune povestea unui cavaler marcat de o dragoste imposibilă și de experiențele sale pe câmpul de luptă. Izolarea și dorul îl conduc spre nebunie, marcând un sfârșit tragic pentru eroul odinioară plin de fală.