Poate că-ntr-o zi am să mă-ntreb
Singur ca Hamlet
Sau ca Filip în Escorial
Privindu-se-n nesfârșite oglinzi:
Cine e cu mine
Să mă ajute și mai continue?.
Și-atunci veți apărea
Desculțe și mute
Voi
Săracelor versuri
Răsuflet al meu
Gâfâit
Lacrimi
Și strigăt.
Ca niște copii înfiați
Culese de pe buzele lumii
Și replămădite
Una cu mine
Copii ai mei
Aproape legitimi
Fiindcă-nvestite
Cu numele meu.
Sensul versurilor
The poem reflects on the speaker's legacy and the verses they create, viewing them as adopted children born from the world's words and imbued with the speaker's identity. It explores themes of loneliness, self-reflection, and the desire for continuation through one's work.