Ale mele zile sunt pustiuri cari
Rătăcesc în ele roze caravane;
Câte visuri blonde, albe, suverane,
Câți emiri fatidici dar cu mușchii tari,
Călărind pe negri, nobili armăsari,
Și cămile câte au trecut dușmane
Prin nisipu-n flăcări și cu doruri vane,
Eldorado, -n fine ca să le răsari?.
Și câți lei de-orgoliu au răcnit sub soare?
Ocean de sânge, aur și vâltoare;
Însă după zile, zile au urmat,
Iar pustiul crește și pustiu-i unul,
Pe când caravane câte-a spulberat
Sau le-a prins în munții de nisip Simunul!
Sensul versurilor
The poem reflects on the emptiness and futility of life, depicting a desolate landscape where dreams and ambitions are lost in the vastness of time and despair. It explores the themes of existential loneliness and the relentless passage of time that buries hopes and aspirations.