Fragii bolnavi — în primul rând, cerul bolnav
și care aruncă luminiscențe mortuare pe fețele
celor din jur — (și tu ești la mijloc, și ostrețele
gardurile dinspre cărarea prăvălită spre apă puhav
bolborosind, dincolo nu-ți mai ascund spaima
pe care o ai despre locul acesta de putreziciune și lespezi
ascunse prin iarba bătută de vânt).
Arborescente
abia verzi și legănate dar străvezii-mi se agață de haină.
la fiecare pas.
Nu mai e cu putință nimic.
Până la urmă va începe să plouă.
E frig
Și cerul pe care-l înscriu, ocolind cu gândurile impure
tufișurile spre fundul grădinii — e zadarnic
Nimeni nu e ascuns acolo — e doar un harnic
simțământ de zădărnicie care stârnește umbre.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant, o grădină bolnavă sub ploaie, reflectând un sentiment profund de zădărnicie și deznădejde. Vorbitorul se simte captiv într-un loc al putreziciunii, unde chiar și natura pare să se destrame.