Cu-o piatră doar în față,
prin artă prinde viață,
în fuga anilor figura ei..
Dar dacă eu o dăltuiesc în stei,
ce-ar trebui să facă bolta cu ea,
când e lumină
și nu e muritoare, ci divină,
nu numai pentru ochii mei!?
Și totuși pleacă-n grabă.. a stat aici un pic..
Norocul ei e mic:
sculptura a rămas, ea piere-n moarte..
0, răzbunarea cine să i-o poarte?
Doar tu, prin ce crează fiii tăi, Natură,
căci ție timpul opera ți-o fură.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of life and beauty, contrasting it with the enduring quality of art. It explores the idea that while individuals fade away, their essence can be preserved through artistic creation, offering a form of immortality. Nature is portrayed as both a source of creation and a force that ultimately claims everything back.