Primitu-l-am și i-am tot dat citire
a zecea și a douăzecea oară…
Vi-s dinții de folos cum, bunăoară,
sătulului i-e hrana în neștire!.
Știut-am totuși de la despărțire
că spița voastră din Cain coboară
neabătut, căci încă o-nfioară
un bun strain, ca o nenorocire….
Zavistnici, mândri, fără de rușine,
urâți aproapele, nu-I știți nevoia;
orice năpastă de la voi vă vine.
Poetul de-a vorbit de rău Pistoia,
tu să n-o uiți! Știu: când vorbești de bine
Florența, fals îmi cauți bunăvoința.
Zadarnică ți-e voia:
tot nu-nțelegi de ce-i o nestemată,
căci mintea nu te-ajută niciodată!.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică aspră față de invidie și ipocrizie. Vorbitorul denunță falsitatea și răutatea celor care, asemenea urmașilor lui Cain, urăsc și invidiază, fiind incapabili să aprecieze adevărata valoare.