Prin cruce, milă și prin pătimire
ne vom găsi în cer, prin îndurare,
dar înainte de-ultima suflare
noi să ne-aflăm în lume mulțumire.
Ne stau, monsenior, spre despărțire,
zid între noi, nămeți și munți și mare,
dar zelul meu nu află-ngrijorare,
nici lanț nu-mi poartă libera gândire.
Astfel în gând eu zbor la voi! Cuvântul
îl plânge pe Urbino, răpit mie:
ar fi venit, de mai trăia, cu mine.
la voi, cum mă gândeam. Azi, cu mormântul,
el mă îndeamnă-n altă drumeție,
spre-a locui-împreună bolți divine.
Sensul versurilor
Poezia explorează teme legate de credință, moarte și dor. Naratorul reflectă asupra pierderii și asupra călătoriei spirituale către viața de apoi, găsind consolare în credință și în amintirea celor dragi.