S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Patrunde luna, înalbind pereții.
Okeanos se plânge pe canaluri..
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopții bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate
„Nu-nvie morții – e-n zadar, copile”.
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea și decăderea Veneției, odată falnică, acum învăluită în tăcere și amintiri. Tonul este melancolic, accentuând pierderea și inevitabilitatea trecerii timpului.
