Poetul e stăpân deplin pe limbă
Și-i pe de-a-ntregul stăpânit de limbă.
Planete, semne și întortocheate
Parabole.. Între un nu și-un da
El, aruncându-se din turn, ciudate
Curburi cu trupul lui va desena;
Drum al cometelor.. Veriga lipsă
Din lanțul faptelor îi este far.
Demn disperați! El intră în eclipsă
Neprevenit de niciun calendar.
El măsluiește cărțile degrabă
Și la cântar înșală elegant;
E omul ce necontenit întreabă,
E cel care-l întunecă pe Kant;
Copacul ce-n Bastilia e verde,
Ferice-n cripta lui de nepătruns;
E cel a cărui urmă-n veci se pierde,
Un tren fantomă-n veci de neajuns..
Drum de comete este drumul tău.
Arzând, văpaia ta căldură nu e
Smulgând, n-ai fost vreodată grădinar.
Explozie și fum!.. Calea ta șue
N-o prevestește niciun calendar.
Sensul versurilor
Piesa descrie condiția paradoxală a poetului, stăpân pe limbaj, dar și subjugat de acesta. El este un creator misterios, un om al întrebărilor și al căutărilor, a cărui cale este una de neînțeles și imprevizibilă.