Ah, cerul privit printre brazi
Și norii pe veșnicul prund!
Te-apleci peste margini și cazi
În ochiul de astru, rotund.
Și curgerea repede-ți toarnă
O liniște limpede-n gând
Și muntele-n cer se răstoarnă
Cu brazii prin tine curgând.
Un punct ce se uită-n oglindă,
Oglinda în punct dispărând,
Îmi ești și drum lung și merindă,
Și vreme oricâtă, oricând.
Și spațiu cabrând nenoroc,
Și totu-i vibrare pe loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de contemplare profundă în mijlocul naturii. Eul liric se identifică cu peisajul, experimentând o fuziune a sinelui cu eternitatea și liniștea cosmică.