Roșul se-adună într-o singură pată.
Restul trupului e spălăcit
Ca o perlă.
În căușul stâncii
Hăuri de valuri sorbind întărâtate,
O singură scobitură în jurul căreia se-nvârte întreaga mare.
Pecetea destinului
Cât o muscă
Se cațără de-a lungul zidului.
Inima se strânge,
Marea se retrage,
Oglinda se-ntunecă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de introspecție și melancolie, folosind imagini puternice din natură pentru a ilustra fragilitatea existenței și inevitabilitatea destinului. Versurile sugerează o contemplare a efemerității și a impactului evenimentelor asupra psihicului uman.