Pe case cad fulgi și se presară lin,
Așa cum morții cad în mormânt,
Sfârșitul e același, același pământ
Topește și morții și fulgii ce vin.
Dar, în pământ, sămânța-ncolțește,
Zăpada de afară o apără de ger,
Alături de oameni și fulgii ce pier,
Sămânța-n țărână un drum își croiește.
Prin muncă grea și lungă, ea a ieșit din glod.
Acuma e un pai ce apasă greul spic,
Dar până ce nu moare, el nu va fi nimic;
E la sfârșitul vieții. Acuma va da rod.
Și trece un an, și alți fulgi ning,
Și iar pământul de omăt se albește,
Iar din pământ, alt rod va mai crește,
De-apururi, vieți cu vieți în lume, se sting.
Sensul versurilor
The poem reflects on the cyclical nature of life and death, comparing the falling of snowflakes to the passing of people. It emphasizes the idea that from death comes new life, as seeds germinate and grow in the earth, symbolizing rebirth and continuity.