Nu cere vorba care scrutează în echer
informul nostru suflet, şi-n litere de foc
de-a-ntregul îl declară, ca un şofran sub cer
lucind pierdut în câmpul prăfos, către mijloc.
Ah, omul ce se duce călcând fără habar,
al altora şi sieşi prieten, nu veghează
la umbra sa pe care arşiţa de amiază
i-o scrie pe un zid cu varul rar!.
Nu mă-ntreba formula ce-ţi cască lumi afunde,
ci strâmbă vreo silabă ca ramul anonim.
zi doar un lucru îţi putem răspunde:
ce nu suntem, ce nu voim
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea sufletului uman și refuzul de a oferi răspunsuri simple la întrebări existențiale. Vorbitorul invită la o înțelegere dincolo de cuvinte, sugerând că adevărata esență se găsește în ceea ce nu suntem și nu dorim.