Acel nimic de nisip care se scurge
Mut din clepsidră și se depune
Și, fugare, urmele pe țesutul carnal,
Pe țesutul ce moare, al unui nor..
Apoi o mână ce răstoarnă clepsidra,
Nisipul reîntors, la mișcare,
Venirea de la sine, argintie ca de nor
A primelor palori scurte ale zorilor..
Mâna din umbră clepsidra o întorsese,
Și, de nisip, nimicul curge
Silențios, este singurul ce se mai aude
Și, auzit fiind, nu dispare în beznă..
Sensul versurilor
The poem reflects on the passage of time and the inevitability of death, symbolized by the image of sand flowing through an hourglass. It explores the idea of nothingness and its persistent presence, even in silence and darkness.