Reci diamante cu vâscoase fulii,
rămase-n urmă. Și rămas, Falernul
peste taverne picurând eternul
și efemerul lui ulei. Zac ulii
în stemele auguste. El, nedemnul,
târând de nu știu care dintre Iulii
sub sulițele, ale caraulii,
unei corăbii îi șoptește lemnul.
Care sărate pânze și le trece
prin mările părăginirii grece
vărsându-i-l din Roma pe poetul
trimis pe țărmul sterp, muncit cu-ncetul
de viscole și vifore pribege
spre-a-l întâlni pe Eminescu, getul.
Sensul versurilor
Sonetul descrie exilul poetului Ovidius la Tomis, un loc sterp și izolat, unde se simte abandonat și uitat de Roma. Imaginea este una de dezolare și melancolie, sugerând o conexiune simbolică cu Eminescu, un alt poet asociat cu locurile natale.